MarianaKabbout

Deschide-te, piatră, când inima-mi bate
La poarta-ţi ascunsă sub roze de gheaţă
Şi-n pântecul searbăd din rugul-cetate
Topi-voi ninsoarea ce-ţi cade pe faţă.

Primeşte-mă, piatră, în jadul din trepte
Pe care urc sclav şi-apoi cenuşăreasă
Cobor iar în valea iubirilor drepte,
Alb foşnet să fiu într-un vis de mireasă.

Ascunde-mă, piatră, ‘n răbdări colosale...
Mi-e foame de frig, de uitări sete-mi vine,
Când lacrima-mi zburdă-n picioarele goale
Pe-o frunză ce-mi pare c-aduce cu mine.

Primeşte-mă, piatră...vieţuirea să-mi fie
Nu munte... nici deal... poate doar temelie...